Un autoturism marca Audi, care circula pe DN5, a lovit un parapet metalic de protecție de pe marginea drumului. În urma impactului, o femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc, sâmbătă după-amiază, pe sensul de mers spre Capitală, în localitatea Crucea de Piatră, din județul Giurgiu, fiind implicat un singur autoturism.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Giurgiu și echipaje de Poliție.
Femeia, în vârstă de aproximativ 48 de ani, care era pasager în autoturism, a fost extrasă de pompieri din interior. Aceasta a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Poliția face cercetări în acest caz pentru a afla cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.
FOTO – ISU Giurgiu